Legea Univesală a Rezonanței - Blog - Noi Oportunitati

Search
Du-te la conținut

Meniu principal

Legea Univesală a Rezonanței

Publicat de Daniel MIhai Feies in Legea Universală a Rezonanței · 20/5/2013 19:53:17
Tags: LegeaRezonantei

     Un înțelept spunea că dacă ar trebui să scriem toate marile adevăruri ale Creației, ele ar încăpea pe o carte poștală. Legea rezonanței este unul dintre aceste adevăruri fundamentale, care se regăsește în toate aspectele Manifestării, de la comportamentul undelor și particulelor nucleare, viața ființelor și până la legile care guvernează galaxiile. Cel care cunoaște și aplică în mod înțelept această lege va putea beneficia de realizări cu totul excepționale, fiindcă din momentul în care o ființă umană acționează conform legii rezonanței, ea va constata că parcă totul răspunde în mod favorabil dorințelor sale benefice.
    Legea universală a rezonanței a fost de mult timp cunoscută de toate tradițiile spirituale autentice ale omenirii. Pentru omul de știință ea reprezintă o generalizare firească a mai multor aspecte nou descoperite în fizică, de exemplu faptul că materia este de fapt o formă de energie. Deoarece orice formă de energie manifestă o tendință de mișcare sau de transformare, rezultă în mod natural faptul ca nimic în Creație nu este static, ci totul este în mișcare sau transformare. Când mai multe energii sunt puse împreună, în funcție de natura lor particulară ele se vor combina potențându-și efectele, se vor anula reciproc rămânând doar cea mai puternică dintre ele, sau pur și simplu nu vor interacționa. De exemplu printr-un cablu TV circulă simultan formele de undă specifice pentru mai multe posturi de televiziune, dar aceste unde nu interacționează între ele din cauză ca frecvențele lor sunt diferite. La fel și în Univers există foarte multe tipuri de energii, fiecare cu frecvențele lor specifice, care pot sau nu să interacționeze între ele. Selecția doar a unui singur canal TV dintre toate cele existente simultan se face în televizor, printr-un circuit de acord special, făcut să vibreze doar pe o anumita frecvență, care se poate modifica la dorință. Atunci când frecvența acestui circuit de acord este egală cu frecvența postului emițător, televizorul va capta exact acel post TV. Vom numi
rezonanță situația în care două unde aflate în contact îndeplinesc condițiile necesare pentru a apărea un transfer maxim de energie între ele.
      Din cele mai vechi timpuri spiritualitatea a considerat că ființa umană conține în ea la o scara miniaturală o reflexie a întregii Creații. Astfel omul are în structura sa puncte focar (rezonatori specifici) care pot să vibreze pe orice frecvență a energiilor existente. Nu ne referim aici doar la corpul fizic ci și la structurile subtile care intră în alcătuirea ființei umane. La fel ca un diapazon care începe să vibreze (să rezoneze) când emitem o anumită notă muzicală, și aceste puncte focar rezonează atunci când ajung în contact cu o energie situată pe frecvența lor de rezonanță. Dacă cineva drag ne dăruiește iubire și noi suntem deschiși să o primim, atunci punctul focar corespunzător iubirii va fi activat, recepționând efluviul de iubire emis de cealaltă ființă. Dacă în schimb o ființă are acest punct focar blocat, sau prost dinamizat, atunci oricât de multă iubire i s-ar transmite, ea nu va fi capabilă să o perceapă sau, cu alte cuvinte, să rezoneze cu ea. Acești rezonatori care există în ființa noastră nu sunt doar receptori ci și emițători. În cazul de mai sus, dacă o ființă umană are foarte trezit centrul corespunzător iubirii, ea va putea emite această energie către toate ființele din jur care sunt capabile să o perceapă (să intre în rezonanță cu ea). Este evident că doar cei care la rândul lor pot să perceapă ceea ce li se transmite, vor putea să simtă aspectele respective. Iisus de exemplu, deși era mereu înconjurat de Gratia lui Dumnezeu, care se revărsa mereu prin ființa Sa către ceilalți oameni, nu a putut fi simțit ca o ființă divină decât de cei care au fost pregătiți să o facă, deci de cei care aveau măcar într-o anumită măsură trezite în ființa lor punctele focar corespunzătoare pentru ceea ce El dăruia. Ceilalți pur și simplu nu au simțit ce se manifesta atunci prin Ființa de lângă ei. Rezonanța acționează și în direcție inversă, energiile foarte diferite între ele respingându-se reciproc.
      Legea rezonanței fiind o lege universală, nimic nu scapă acțiunii ei. Tot ceea ce se petrece, se petrece datorită existenței unei rezonanțe specifice. Dacă ne întâlnim cu o anumită persoană, acea întâlnire nu este întâmplătoare ci ea este determinată de rezonanța comună a celor doi. Dacă nu ar fi existat această rezonanță comună, măcar într-un aspect limitat, atunci cei doi nu s-ar fi întâlnit. Acest aspect este valabil în toate relațiile umane, indiferent dacă acestea sunt profesionale, afective, erotice, parintești, prietenești, etc. Chiar între dușmani sau între persoanele care se fac nefericite reciproc, dacă nu ar fi existat o rezonanță comună, aceste persoane pur și simplu nu s-ar fi întâlnit. Ne putem pune o întrebare foarte simplă: "de ce lucrul acesta mi s-a petrecut tocmai mie și nu celui de lângă mine?". Răspunsul este că în noi a existat o rezonanță specifică, și această rezonanță a atras către noi manifestarea respectivei situații. Dacă vom accepta această nouă perspectivă, atunci automat multe lucruri se vor schimba în felul nostru de a privi viața. În primul rând ne vom da seama că în primul rând noi suntem artizanii principali a tuturor aspectelor care ni se petrec în viață, și deci a destinului nostru. Rezonanțele noastre specifice sunt cele care atrag sau resping din viața noastră diverse fenomene. În plan material, dacă o ființă are punctul focar de rezonanță cu bunăstarea materială trezit, atunci acea persoană în mod natural va avea o avere foarte mare, fără să depună prea mare efort. Un proverb spune că "ban la ban trage". Cu alte cuvinte, dacă undeva există rezonanța de a avea bani, această rezonanță va face ca și pe viitor să poată fi atrași bani în direcția respectivă. Dacă această rezonanță nu există, atunci chiar dacă se vor depune eforturi foarte mari, banii nu vor veni prea usor. În orice domeniu al vieții privim, constatăm că unele persoane au foarte mare succes, altele sunt oarecum la mijloc iar cea de-a treia categorie trebuie să depună eforturi foarte mari pentru a reuși chiar și numai parțial în acel domeniu. Totul este de fapt un rezultat al propriilor noastre rezonanțe, care fac să fie atrase către noi anumite aspecte și respinse de la noi altele. Deoarece ființa umană are un număr foarte mare de rezonatori, pe anumite planuri noi putem avea un succes formidabil, iar pe altele să fim nevoiți să muncim din greu pentru a obține rezultate bune.
     Legea rezonanței explică foarte multe lucruri, care altfel ar fi rămas tainice. De exemplu în Biblie la un moment dat Iisus spune: "Celui ce are i se va mai da, iar celui ce nu are i se va lua și puținul pe care-l are". Conform învățăturilor creștine, aceste cuvinte par cel puțin deplasate, dacă nu chiar în contradicție cu bunătatea și iubirea lui Dumnezeu. Cum adică să i se mai dea celui bogat, iar celui sărac să i se ia în continuare? Legea rezonanței în schimb clarifică aceste cuvinte: este evident că cel bogat are rezonanța de a avea acea bogăție, iar această rezonanță va atrage în continuare bogație și mai multă, iar cel sarac nu are activă această rezonanță și din acest motiv chiar dacă ar strânge ceva, nu ar putea fi capabil să mențină acel ceva. În orice domeniu de viață, rezonanța se manifestă la un mod suveran. Dacă avem prieteni deosebiți atunci avem rezonanța corespunzătoare pentru acesta, iar dacă suntem singuri la fel, avem rezonanța de a fi singuri. Dacă avem multe idei, avem rezonanța respectivă, iar dacă gândim la un mod banal, atunci manifestăm o rezonanță corespunzătoare. Cât ar părea de ciudat omului contemporan, rezonanța se manifestă inclusiv la nivelul comunităților umane. Dacă undeva au apărut inundații, sau în altă zonă de pe glob sunt mai mereu razboaie, atunci rezonanța din acea zonă este clar că a acționat în direcția respectivă, iar oamenii de acolo se aflau în acea zonă datorită rezonanțelor lor specifice. Din acest motiv se spune că nimic nu este întâmplător ci totul este o necesitate, chiar dacă nu cunoaștem deocamdată cauzele acelei necesități.
      Din fericire, rezonanțele unei ființe nu sunt un dat imuabil, care rămâne neschimbat pe vecie. Orice rezonanță se poate activa sau transforma în bine prin activarea punctului focar specific. În acest sens fiecare ființă vine pe lume cu un anumit set de rezonanțe proprii. O parte din acestea pot fi deduse prin consultarea astrogramei persoanei respective sau prin alte metode. De exemplu, nativii din zodia Berbecului sunt mult mai temperamentali și lipsiți de răbdare iar nativii din zodia Balanței sunt mai liniștiți și calmi. Dacă o persoană nascută în zodia Berbecului va dori să asimileze mai mult starea de rabdare, atunci ea va trebui să intre în rezonanță cu alte persoane care deja au dezvoltată această calitate și astfel sa o trezească și în ființa proprie. Și în acest caz poporul român si-a dovedit înțelepciunea prin proverbe ca: "nu poți sta langă un carbunar fără să te murdărești" sau "meseria nu se învață ci se fură" (cu alte cuvinte trebuie preluată rezonanța specifică de la cineva care este foarte bun în domeniul respectiv). Un exemplu clasic în această privință este situația cuplurilor care sunt de mult timp împreună și care împrumută unul de la celalalt diverse ticuri, cuvinte, obiceiuri, iar în timp ajung să semene chiar fizic. Acesta este un exemplu de transfer masiv de rezonanțe între cele două persoane. Cu cât intensitatea stărilor comune a celor două ființe aflate într-un cuplu crește, cu atât energiile transferate vor fi mai ample. Un barbat și o femeie care fac dragoste vor simți mult mai rapid acest transfer de rezonanțe specifice celeilalte ființe decât două ființe care stau indiferente una langă cealaltă.
      Totul creaza rezonante: felul în care gândim, timbrul vocii, ținuta corporală, mediul în care ne desfășurăm viața, persoanele lângă care suntem, mâncarea pe care o mâncăm, emisiunile la care ne uităm, muzica pe care o ascultăm, etc. Nu trebuie să ne mirăm dacă o persoană care gândeste preponderent negativ va constata că din ce în ce mai multe aspecte din viata ei nu merg așa cum trebuie. Este clar în această situație că gândurile negative ale acelei persoane au atras către ea rezonanțele corespunzătoare. Dacă acea ființă și-ar orienta gândurile într-un mod benefic, optimist, atunci după o perioadă de timp va constata în mod natural că multe aspecte din viața ei se vor orienta în bine.
      Aceasta nu este autosugestie ci este pur și simplu acțiunea legii rezonanței
.
      Nici o mamă nu și-ar lăsa copii într-o companie nepotrivită, de teama că aceștia să nu capete obiceiuri proaste. Aceste obiceiuri proaste sunt de fapt expresia asimilării unor rezonanțe care se manifestă în acel grup. În alte grupuri în schimb, se pot manifesta rezonanțe foarte bune, care îi pot ajuta mult pe cei care sunt integrați în grupul respectiv. O rezonanță care este menținută mai mult timp se permanentizează. Să presupunem că o persoană nu are simțul umorului și dorește să și-l amplifice. De aceea își propune ca în fiecare zi să spună cel puțin un banc, pentru a-și dezvolta această calitate. La început va fi mai greu, poate chiar va uita bancurile pe care le memorase sau se va simți ridicolă în ochii celorlalți, etc. Dacă va insista însă, va constata că în timp reușește să țină minte din ce în ce mai multe bancuri, iar felul în care le va spune va fi din ce în ce mai natural și plin de umor. În acest sens nu trebuie să ne descurajăm dacă nu reușim din primul moment să asimilăm o rezonanță nouă, mai ales dacă este un aspect mai complex. Dacă vrem să învățăm să dansăm, este normal ca la început să mai greșim pașii, să ieșim din ritm sau să ne împiedicăm. Dacă însă vom persevera, vom putea după un anumit timp să dansăm chiar foarte frumos folosind pașii învățați. Trebuie doar să știm ce anume ne este necesar pentru a ne dezvolta acea rezonanță și să acționăm perseverent pentru a o putea trezi în noi.
      Pentru început, cel mai simplu fel de a trezi în noi o rezonanță nouă este de a o asimila de la ființele care deja o posedă în mod armonios. În acest sens compania celorlalți contează foarte mult, fiindcă orice persoană care se află langă noi ne va transmite mai mult sau mai putin din rezonanțele ei. Dacă suntem langă persoane armonioase vom resimți și în ființa noastră armonia lor, iar dacă suntem langă persoane tensionate, nervoase sau stresate ni se vor transmite și nouă o parte din aceste rezonanțe, mai ales dacă suntem mai receptivi din fire.
       Un alt mod de a trezi o nouă rezonanță este de a o evoca mental, atrăgând-o astfel către noi. Diverse tehnici cum ar fi Programarea Neurolingvistică, sunt de fapt metode care pornesc de la imitarea unei persoane alese ca model, pentru ca prin adoptarea acelui model de comportament să trezim și în noi rezonanța modelului respectiv. Există și metode mult mai avansate, care trezesc direct în ființa noastră focarul corespunzător rezonanței dorite. De exemplu o ființă care dorește să-și dezvolte iubirea, va putea prin anumite metode să acționeze direct asupra punctului focar care este răspunzător de recepția și de emisia energiei iubirii. Când acest punct focar va fi activat, atunci ființa respectivă va putea în mod natural atât să simtă ea însăși o iubire foarte mare, cât și să o ofere celor din jur.
      Un aspect foarte important în toate metodele prezentate este faptul de a fi mereu atenți atât la noi cât și în jurul nostru, pentru a putea conștientiza manifestările legii rezonanței. După un anumit timp, vom putea percepe destul de clar cum unele stări ale noastre ne pun într-un anumit gen de situații specifice, pe când alte stări ne vor aduce prin rezonanță alte situatii de viață. Cu cât stările noastre vor fi în mod preponderent armonioase, benefice și integrate, cu atat mai mult viața noastră va deveni mai armonioasă, plină de fericire și de împlinire.

Sursa: www.kambox.net






 
Înapoi la conținut | Înapoi la meniul principal