Echilibrarea Yin - Yang la nivelul organelor interne - Blog - Noi Oportunitati

Search
Du-te la conținut

Meniu principal

Echilibrarea Yin - Yang la nivelul organelor interne

Publicat de Daniel MIhai Feies in Autovindecarea · 31/3/2013 13:37:32
Tags: EchilibrareaYinYang

Un aspect important legat de organele interne este echilibrarea organelor Yin cu cele Yang. Concret există următoarele perechi:

Organ Yin
Organ Yang
rinichi
vezica urinară
ficat
vezica biliară
inimă
intestin subtire
splină
stomac
plămâni
intestin gros

Organele Yin sunt cele care dețin energie, iar organele Yang sunt cele care transportă energia. De aceea este necesar ca în interiorul organelor Yin să fie suficientă energie, iar organele Yang să poată deplasa această energie.
În situația în care dintr-un motiv sau altul organul Yang nu primește energie, funcționarea sa va fi foarte slabă. De exemplu, dacă intestinul gros are insuficiență energetică atunci funcția sa de eliminare a fecalelor va fi deficitară, apărând constipația. Pentru remedierea acestei probleme este necesar ca la nivelul plămînilor să fie suficientă energie și această energie să poată fi deplasată către intestinul gros. În acest mod, apare echilibrarea dintre organele Yin și cele Yang.
Tehnica următoare recurge tocmai la deplasarea energiei între organele pereche Yin
Yang, echilibrându-le energetic.

Poziția de exersare:
Tehnica se execută în poziția șezând, trunchiul este drept, bărbia este usor retrasă spre interior (nu lăsați capul sa cadă în față), vârful capului este îndreptat în sus. Tălpile stau în întregime pe sol și sunt depărtate la o distanță egală cu lățimea umerilor, unghiul dintre coapse și gambe este de 90 de grade. Palmele stau sprijinite pe genunchi, centrul palmelor este îndreptat în sus (persoanele care au hipertensiune arterială sau care au probleme cu inima vor ține palmele cu centrul îndreptat în jos), varful limbii în cerul gurii, fruntea este destinsă, pe față apare un ușor surâs.
Închideți usor-usor ochii, îndreptați-vă atenția către interiorul corpului.

Execuția tehnicii:
1) În exersare porniți de la relaxarea corpului. Inspirați și expirați profund de câteva ori, după care relaxați capul, relaxați gâtul, relaxați umerii, brațele, coatele, antebrațele, articulațiile palmelor, palmele, degetele. Relaxați pieptul, abdomenul, spatele, zona taliei. Relaxați fesierii, coapsele, genunchii, gambele, gleznele, tălpile, degetele.
Relaxați interiorul corpului, organele interne (este suficient să vă gândiți la faptul că interiorul corpului este relaxat, organele interne sunt relaxate), relaxați vasele de sânge.
2) Atenția se mută asupra rinichilor. Aspirați inițial energie în interiorul rinichilor (vă gândiți că energia Universului vine din toate direcțiile și pătrunde asemenea unui abur în interiorul rinichilor
vă gândiți în acest mod cel putin câteva minute) și apoi recurgeți la cultivarea energiei în interiorul rinichilor (pentru a cultiva energia este suficient să contemplați zona respectivă: acolo unde se duce atenția se va duce și energia).
Gândiți-vă la un pârâiaș ce curge continuu prin acea zonă. Puteți de asemenea să vă imaginați apa unei cascade căzând prin interiorul rinichilor.
Mutați energia din rinichi prin uretere către vezica urinară, apoi aduceți energia din vezica urinară din nou de-a lungul ureterelor pentru a ajunge în zona rinichilor. Repetați de mai multe ori această deplasare a energiei.
3) Mutați atenția asupra ficatului. Aspirați energie în interiorul ficatului (asemenea unui abur venind din toate direcțiile) și apoi cultivați energia în aceeași zonă.
Gandiți-vă la o pădure plină de verdeața, la copaci de cât mai multe feluri, cu frunzișul foarte bogat. Contemplați felul în care copacii cresc din ce în ce mai mult, cum trunchiul lor devine din ce în ce mai gros, frunzișul devine din ce în ce mai bogat, pădurea crește din ce în ce mai mult.
Mutați energia din ficat către vezica biliară, apoi aduceți energia din vezica biliară din nou în zona ficatului. Se repetă de mai multe ori acest proces.
4) Mutați atenția asupra inimii. Aspirați energie în zona inimii (energia vine asemenea unor flăcări puternice având culoarea roșie) și apoi cultivați energia în aceeași zonă (contemplați zona inimii, activitatea acesteia).
Gindiți-vă la un foc foarte puternic ce arde în zona inimii. În timp, focul este din ce în ce mai puternic, o căldura și o lumină roșie foarte puternică se manifestă în zona inimii.
Mutați energia din inimă către intestinul subtire, apoi aduceți energia din intestinul subțire din nou în zona inimii. Se repetă de mai multe ori acest proces.
5) Mutați atenția asupra splinei. Aspirați energie în interiorul splinei (asemenea unui abur) și apoi cultivați energia în aceeași zonă.
Gândiți-vă la o suprafață întinsă de pământ, ale cărei margini sunt foarte depărtate, ca și cum nu ați reuși să le vedeți.
Mutați energia din splină către stomac, apoi aduceți energia din stomac înapoi în zona splinei. Se repetă de mai multe ori acest proces.
6) Atenția se mută asupra plămânilor. Aspirați energie în interiorul plămânilor (asemenea unei ceți ce crește în timp) și apoi recurgeți la cultivarea energiei, de asemenea în interiorul plămânilor.
Gândiți-vă la un zăcământ metalifer ca aflându-se în acea zonă.
Mutați energia din plămâni către intestinul gros, apoi aduceți energia din intestinul gros înapoi în interiorul plămânilor. Repetați de mai multe ori această deplasare a energiei.

Forma de încheiere:
Deschideți ușor-ușor ochii, frecați palmele până se încălzesc și masați fața gândindu-vă că interiorul capului este din ce în ce mai luminos, toate ridurile dispar, pielea este din ce în ce mai fină. Pe masură ce faceți forma de încheiere sunteți din ce în ce mai relaxați, mai fericiți, mai plini de energie.
Masați zona părului cu buricele degetelor, bateți usor capul având palmele relaxate.
Masați ceafa rând pe rând cu câte o palmă, masați urechile de sus în jos și de la exterior către interior, trageți ușor de lobul urechilor în jos.
Masați zona umerilor, rasuciți capul spre stânga și spre dreapta de mai multe ori, rotiți capul într-o mișcare cât mai amplă (mișcarea bărbiei trebuie să fie cât mai amplă).
Bateți brațele de la umăr spre palmă, pe ambele parți ale brațelor. Bateți părțile laterale ale trunchiului și zona rinichilor. Masați zona rinichilor și oasele bazinului. Insistați până în momentul în care zonele masate se încălzesc.
Bateți picioarele pe toate părțile (față, spate, parțile laterale exterioare și cele interioare) de la coapse spre gambe. În final vă ridicați în picioare și vă aplecați usor către în față și în jos, extinzând coloana vertebrală.

Observații:
Efectele acestei tehnici sunt multiple, ele nu constau numai în echilibrarea organelor pereche Yin
Yang, ci și în tratarea afecțiunilor concrete ale organelor interne.
De exemplu, în cazul infecțiilor urinare se poate insista pe deplasarea energiei între rinichi și vezica urinară (de-a lungul ureterelor). Se poate de asemenea folosi imaginea apei ce spală rinichii, ureterele, vezica urinară. În același timp vă gândiți că toate celulele străbătute de apă sunt din ce în ce mai sănătoase.
Pentru cei care suferă de litiaze biliare se recomandă ca atât reglarea ficatului (prin aspirare și cultivare) să fie bine excutată, cât și deplasarea energiei către vezica biliară. Se poate deplasa energia și prin interiorul vezicii biliare, gândindu-vă că interiorul vezicii biliare se umple cu energie, cu lumină. În timp, vezica biliară este din ce în ce mai luminoasă, mai stralucitoare, funcționarea sa este din ce în ce mai bună, pietrele sunt asemenea unui abur pe care îl împraștie un vânt foarte puternic sau pe care o lumină strălucitoare îl face să dispară.
Persoanele ce au afecțiuni cardiace vor insista pe contemplarea focului (având culoarea roșie) din zona inimii. Focul se poate extinde către artere, către vene, pereții tuturor vaselor de sânge vor fi din ce în ce mai supli. Când lucrați asupra inimii este necesar să vă gândiți că sunteți din ce în ce mai liniștiți, mai buni, puneți accentul pe morală, vă gândiți că din acel moment nu veți mai accepta decât gânduri bune, nu veți mai rosti decât adevarul, nu veți mai face decât fapte bune. Pentru a obține rezultate este necesară eliminarea tuturor tensiunilor de la nivelul inimii, vă gândiți că pe măsură ce trece timpul veți fi din ce în ce mai fericiți, existența voastră va fi o bucurie pentru întregul Univers. Este necesar să aveți aceste gânduri pentru a obține rezultate.
Exersați această tehnică cel puțin o dată pe săptămână. În situația în care o folosiți pentru a trata o anumita afecțiune (de exemplu o problemă cardiacă) puteți să o exersați de câteva ori pe săptămână.






 
Înapoi la conținut | Înapoi la meniul principal